Circul, ca un curcubeu

La prima noastră întâlnire cu Fundația Parada se produce un declic. Nu ne cunoșteam și totuși ni se pare că ne cunoaștem dintotdeauna.

In casa Fundației Parada, toate etajele sunt însuflețite de viață. Simți asta chiar dinainte de a intra în curte. Tineri, copii, uneori și părinți, sunt cu toții acolo și discută. Chipurile tuturor și ale fiecăruia în parte sunt marcate de o viață grea. Cu toate acestea, un zâmbet, fugar uneori, le iluminează.
Unii copii și tineri, care trăiesc și muncesc pe străzile din București, se pot duce la primul etaj ca să își tragă sufletul și să se întâlnească cu alții. Aici pot manca, pot să-și spele hainele sau să se ocupe de ei înșiși. Alții sunt ajutați să studieze, mai ales să se poată pregăti pentru reîntoarcerea la școală, o a doua șansă, sau se pot bucura de sprijin pentru probleme mai personale.

Tot acolo este și echipa Caravanei. Se pregătesc turneele în care au loc întâlnirile cu acești copii, acești tineri adesea invizibili pentru restul bucureștenilor și care, în orice caz, au dispărut din statisticile oficiale odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.

Ionuț, directorul, amintește adesea că este vorba de „redarea demnității, discutând cu ei și rămânând deschiși și disponibili.”

Declicul se produce chiar de la parterul clădirii. Locul este destinat circului, acolo au loc repetițiile, acolo se pregătesc spectacolele. Pentru că am jucat și noi în spectacole de circ stradal, știm că acesta este o modalitate formidabilă pentru a merge înainte împreună, în grup.

Aici, în acest spațiu, lucrează Marian și Tania. Au cunoscut Parada pe vremea când Miloud, fondatorul, artist-clovn, a început să se ocupe de acești copii, băieți și fete, care trăiau pe străzile și prin gările capitalei românești, la scurtă vreme după schimbarea regimului din 1989.

„Circul le permite copiilor și tinerilor să își găsească un loc în societate. Circul înseamnă pentru ei posibilitatea de a juca în fața altora, pe o scenă sau pe stradă, și asta iți permite să devii vizibil pentru o societate care nu te acceptă. Viața pe stradă nu te învață nici istoria, și nici geografia. Te învață doar cum să supraviețuiești. Societatea nu îi acceptă pe copiii străzii. Circul le permite să își recapete stima de sine. Ai nevoie de foarte mult curaj ca să îi privești în față pe ceilalți și circul este un «instrument» care îți dă forța necesară pentru a face acest lucru. Circul poate fi un mijloc de luptă împotriva sărăciei.”

„Arta circului permite recuperarea spațiului prin depășirea propriei timidități. Acest lucru permite schimbarea imaginii pe care oamenii o au despre copiii străzii. Ah, tu ești cel pe care l-am văzut în spectacol, ah… e frumos, e frumos.”

Acesta este modul în care Marian vorbește despre metoda pedagogică pe care o aplică. Marian este astăzi animator socio-cultural. Miloud a avut încredere în el. Apoi, s-a format în diferite școli de circ. A organizat turneele trupei Parada în mai multe țări europene. Pentru el, este foarte important să rămână în România și să continue să lucreze cu tinerii străzii și cu noua generație de animatori care începe să își facă apariția. Acest lucru îi dă speranțe mari.

Tania a început să lucreze în proiectul Parada când avea 15 ani și era instituționalizată într-o casă de copii. Parada a ajutat-o să devină animator social. Ne împărtășește gândurile ei : „Vin aici ca să organizez numere de circ cu Marian; îmi place să lucrez cu copiii străzii, copiii învață să jongleze, să facă acrobații și orice alte activități legate de viața circului. Copiii străzii sunt curioși. Circul este pentru ei o joacă, iar Parada este pentru ei o familie”.

Marian completează : „Este o joacă, dar este o joacă serioasă. Nu este doar o activitate ca să le treacă timpul. Prin joc, este posibil să deschizi o altă ușă. Este într-adevăr dificil să lucrezi și să lucrezi doar prin arta circului. Circul nu este doar o modalitate de a găsi și de a angaja artiștii. Nu suntem o scoală de circ. Suntem doar o etapă de tranziție pentru acești tineri. Suntem o rampă de lansare. Stai aici, înveți pentru ca mai târziu să zbori cu propriile tale aripi. Îți continui viața. Avem un vis și formăm un grup, o echipă. Ne pricepem la ceea ce facem. Tinerii sosesc cu atâtea speranțe. Suntem aici ca să formăm oameni”.

Zeci de tineri care vin la Parada învață să zboare cu propriile lor aripi, să își găsească propriul drum în viață.

Marian ne vorbește despre unul dintre acești tineri : Florin.
„Făcea deja parte din trupa circului. Într-o zi, aflăm că este căutat de poliție. Fără acte de identitate, totul este complicat: cum să demonstrezi cine ești, ce vârstă ai. Florin nu a avut niciodată acte, nu a avut niciodată carte de identitate. Cum este posibil așa ceva într-o țară europeană? Cartea de identitate este atât de importantă.
Într-o zi, în centrul Bucureștiului, un polițist l-a văzut pe Florin în mijlocul unei parade a trupei. Când l-a văzut în mijlocul spectacolului, totul s-a schimbat.
Polițistul care l-a recunoscut a venit după aceea la Parada. A avut răbdare să ne explice care este procedura pe care o puteam demara pentru ca Florin să poată obține cartea de identitate. Dar de ce acest polițist nu făcuse asta înainte? Viața lui Florin s-a schimbat după această întâmplare. Mai târziu, a putut chiar să participe la Cupa mondială de fotbal a persoanelor fără adapost din Mexic.
Florin este un copil normal, ca toți ceilalți copii și tineri pe care îi cunoaștem. De aceea este foarte important să îi permitem societății să îi accepte și să reacționeze în același timp, este foarte important. Nu e normal să îi vedem pe acești copii și familiile lor cum trăiesc pe stradă, de multe ori drogați și bolnavi, de prea multe ori abuzați fizic și moral.”

Circul aduce schimbări pentru toată lumea. Pentru Tania, „acest lucru se petrece prin curiozitate și exercițiu”

Pentru Marian, „este ca un curcubeu: te uiți în sus, la cât este de frumos, fără să mai privești în jos”.

 

0 comments Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *